martie 29, 2012 · 0 Comments
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat vineri, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor mediului la Bruxelles, o directivă care interzice adăugarea de îndulcitori în sucurile de fructe, în rândul cărora a fost inclus şi sucul de roşii, informează Agerpres.
În viitor, sucurile de fructe nu vor mai conţine, prin definiţie, îndulcitori. Nectarurile, făcute din piure de fructe la care se adaugă apă, pot conţine îndulcitori, dar nu mai pot avea etichete de tipul ‘fără adaos de zahăr’, pentru a pune capăt potenţialelor confuzii.
Noua directivă ar urma să intre în vigoare cel mai târziu la începutul lunii iunie, odată cu publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea apoi 18 luni la dispoziţie pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.
Pentru a permite industriei alimentare să-i informeze corespunzător pe consumatori atât în perioada de tranziţie, cât şi pe parcursul celor 18 luni suplimentare, directiva le permite operatorilor din industria alimentară să scrie pe etichete că, de la o anumită dată, niciun suc de fructe nu va mai conţine adaos de zahăr, pentru informarea consumatorilor.
Directiva adaugă şi roşiile pe lista fructelor folosite pentru producerea de sucuri. Asta înseamnă că sucurile de roşii vor fi supuse aceloraşi reguli ca cele pentru sucurile de fructe, şi nu doar legislaţiei alimentare generale a UE, aşa cum se întâmplă în prezent.
Noile reguli confirmă legislaţia actuală conform căreia fiecare fruct din care e făcut sucul trebuie indicat în denumirea produsului. Totuşi, dacă sucul este produs din trei sau mai multe fructe, indicaţia poate fi înlocuită cu formularea ‘amestec de fructe’.
Noile reguli se vor aplica tuturor sucurilor de fructe comercializate în UE, indiferent de originea lor. Acest lucru garantează un tratament egal între sucurile de fructe produse în interiorul UE şi cele importate de ţări extracomunitare.
Textul adoptat vineri vizează alinierea directivei UE privind sucurile de fructe la standardele alimentare internaţionale ale Codex Alimentarius. Comisia Codex Alimentarius a fost creată în 1963 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (OAA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a dezvolta standarde alimentare, linii directoare şi texte asociate precum coduri de practică. Scopurile principale sunt protejarea sănătăţii consumatorilor, garantarea practicilor de comerţ corect în comerţul alimentar şi promovarea coordonării activităţilor organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale internaţionale.
Noile reguli privind etichetarea sucurilor de frcute fuseseră aprobate de Parlamentul European la 14 decembrie anul trecut.
By Farmacist Gabriela Stefancu