martie 6, 2012 · 0 Comments
Normele europene obliga producatorii sa inscriptioneze continutul, valoarea calorica, alte date tehnice, pe ambalajul alimentelor procesate. Normele sunt bune, dar multi producatori profita de ocazie sa-si faca din asta o buna reclama pentru alimentele livrate, sau sa pacaleasca naivii, care nu prea cunosc problema.
Fireste, exista si inscriptionari corecte, care insira toata lista de „E”-uri folosite, adaosurile, aromele, conservantii. In alte cazuri, acestea sun ocolite cu dibacie, cumparatorul ramanand cu impresia ca i s-a spus ceva si ca este destul cat a inteles.
Merita trecute in revista cateva din acele inscriptii neclare, care vorbesc mult, spun putin, iar uneori chiar nimic.
Nu contine colesterol
Asemenea mentiune o gasim adesea pe recipientii cu ulei vegetal. As zice chiar pe toti recipientii. Mentiunea este facuta anume pentru acei naivi care n-au aflat ca uleiul vegetal nu contine colesterol. Colesterolul este specific grasimilor animale: unt, untura, osanza, slanina. E ca si cum am scrie pe sticla cu apa plata ca nu contine alcool.
Fara conservanti
Este o performanta tehnica sa faci conserve fara conservanti. N-ar fi imposibil, intrucat, prin procesare termica, germenii care ar putea altera produsul sunt distrusi si, ca urmare, conservantii nu sunt necesari.
Fireste, nu totdeauna. Pe ambalajul unor bauturi racoritoare (n-are importanta marca, nu vreau sa-i fac nici reclama, nici defaimare) scrie „Fara conservanti, culoare naturala caramel”.
Corect, dar ceva mai departe vine precizarea ca bautura contine „regulator de aciditate – acid fosforic”. Regulatorul de aciditate este insa el insusi un bun conservant. Conservantul respectiv are si un cod specific, E388, pe care producatorul nu-l pune pe eticheta, stiind ca litera „E” streseaza consumatorul.
Fara OMG
Limbajul cifrat se traduce astfel: „fara organisme modificate genetic”. Acest truc atrage cumparatorul. El a citit multe despre produsele modificate genetic, se fereste de ele, dar nu stie sa le recunoasca. Conteaza pe eticheta si cumpara, convins ca s-a ferit de ce e mai rau.
Dar, daca in produsul ambalat exista sau nu ceva OMG, asta poate nici producatorul n-are de unde sti. Sa identifoci produsele modificate genetic nu este o treaba la indemana oricui. Mult mai simplu este sa scrii pe ambalaj ca nu e modificat si sa-i dai drumul.
Produs de post
Orice conserva de legume este un produs de post. Numai ca, daca postul are cu adevarat rolul sa dezintoxifice organismul, atunci alimentele in aceasta perioada trebuie consumate numai din vegetale proaspete.
Conserva, conservantul, acidificatorul, potentiatorul de aroma sau de culoare si alte E-uri, toate acestea nu sunt categorisite la capitolul „de dulce”, dar nici n-au ceva comun cu postul. Vechii sihastri nu mancau conserve la cutie.
Iaurt cu fermenti naturali
Formula tine de marketing: toti fermentii sunt naturali si orice iaurt contine fermenti. Faptul ca iaurtul ne prinde bine poate fi o realitate, in functie de organism. Faptul ca prinde bine numai iaurtul fabricat de o anumita firma poate fi o mare pacaleala.
In aprilie 2010, Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) din Franta, a testat in mod special iaurturile, ajungand la concluzia ca ele nu contin nici un fel de proprietati terapeutice, totul fiind o simpla campanie publicitara.
Produs natural
Totdeauna pe ambalajele cu lapte scria cuvantul „lapte”. De la o vreme, pe unele cutii frumos inscriptionate, acest stravechi cuvant nu apare totdeauna mentionat. In schimb, se mentioneaza „produs de cutare SRL”.
Cum, produs de…? Laptele, de cand stim, il produce vaca, eventual bivolita, oaia sau capra. Presa a vehiculat in ultima vreme ideea ca laptele nu este chiar lapte. Ca ar contine componente vegetale si ca, mai ales, nu este deloc proaspat. Este reonstituit din lapte praf. Produs, nu muls.
Adevarat sau nu, in presa s-a scris, la televizor s-a spus, iar pe cutie scrie exact ce trebuie ca sa intri la banuieli, intrebandu-te din ce o fi oare facut laptele.
Noua formula
Expresia are efect promotional nu numai la alimente, ci si la cosmetice, sau alte produse. Vechiul ambalaj, cu care ne-am obisnuit, ni se ofera cu o o inscriptionare noua, cu mentiunea exprersa „noua formula”.
Formula noua se refera la fapul ca alimentul este mai digerabil, mai usor suportat de ficat, de rinichi, ca nu baloneaza. „Noua formula” este insa de cele mai multe ori numai un nou ambalaj, care insa atrage atat de mult, incat iti lasa impresia ca te face mai sanatos. De multe ori, si impresia conteaza.
By Farmacist Gabriela Stefancu