februarie 4, 2012 · 0 Comments
(CNSNews.com) – Noile reglementări federale emise în această săptămână stipuleaza că fişele medicale electronice (EHR) – pe care ar trebui sa le aiba fiecare american, până în 2014, în condiţiile legii de stimul semnata de Preşedintele Barack Obama anul trecut – trebuie să înregistreze nu numai măsurile tradiţionale de înălţime şi greutate, dar de asemenea, indicele de masă corporală: un indicativ pentru gradul de obezitate.
Reglementarea privind evaluarea obezitatii stipuleaza ca fisa medicala electronica a fiecarui american trebuie „sa calculeze indicele masei corporale. Trebuie sa calculeze automat şi sa afişeze indicele de masă corporală (IMC), pe baza înălţimii şi greutatii unui pacient. ”
Legea prevede de asemenea că aceste registre electronice medicale să fie disponibile – cu măsuri de securitate adecvate – intr-o retea naţională.
Noile reglementari reprezinta unul dintre primii paşi spre obiectivul guvernului, de adoptare la nivel universal a dosarelor medicale electronice (EHR) până în 2014, asa cum s-a subliniat în legea din 2009 privind stimulul economic. În mod specific, reglementările emise Marţi de Secretarul de sănătate şi servicii Umane, Kathleen Sebelius, şi de Dr. David Blumenthal, Coordonator Naţional pentru Tehnologia informatiei de sănătate, definesc utilizarea „semnificativa” a înregistrărilor electronice.
Conform legii de stimulare, furnizorii de servicii medicale – inclusiv medici si spitale – trebuie să stabilească „o utilizare semnificativa” pana in 2014 a EHR-urilor, pentru a beneficia de subvenţii federale. După aceea, acestia vor fi supuși la sancţiuni sub forma unor plăţi diminuate pentru Medicare si Medicaid, daca nu le vor utiliza „in mod semnificativ”.
Secţiunea 3001 din Legea privind stimulii spune: „Coordonatorul naţional, în colaborare cu alte agenţii federale (inclusiv Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie), actualizeaza Planul Strategic IT al Sănătăţii Federale (dezvoltat din 3 Iunie 2008) pentru a include obiective specifice, etape, şi măsurători cu privire la următoarele: (i) schimbul electronic şi utilizarea de informaţii privind sănătatea şi integrarea unor astfel de informaţii”. (ii) utilizarea unei fişe medicale electronice pentru fiecare persoană din Statele Unite până în 2014. ”
În conformitate cu acest mandat din legea de stimul, Dna. Secretar Sebelius a emis un regulament – dezvoltat de Dr. Blumenthal – care impune ca toate EHR -urile sa urmăreasca indicele de masă corporală (IMC-ul unei persoane). IMC –ul este un raport între greutatea unei persoane şi înălţimea şi este folosit pentru a determina dacă aceasta este sau nu supraponderala sau obeza. Aceasta este metoda preferată de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) pentru măsurarea obezităţii.
Michelle Obama a făcut din confruntarea cu problema obezitatii la copii tema principală a mandatului ei ca Primă Doamnă.
Potrivit CDC, „IMC-ul ofera un indicator fiabil al grăsimii din organism pentru cei mai mulţi oameni şi este utilizat pentru evaluarea categoriilor de greutate ce pot duce la probleme de sănătate.”
IMC-ul unei persoane este folosit ca un instrument de indicare a obezitatii sau a prezentei grăsimii corporale excesive, care ar putea duce la alte probleme de sanatate. Desi nu măsoară grasimea in mod direct, în conformitate cu CDC, rezultatul IMC, în general, se corelează cu procentul de grăsime din corpul unei persoane.
Noile reglementări prevăd, de asemenea, ca noile fise electronice să fie capabile să transmită date privind sănătatea publică catre agenţiile federale de sănătate şi catre cele de stat, cum ar fi GG şi CDC. CDC-ul, care numeste societatea americana „obezogena” – ceea ce înseamnă că societatea americană promovează obezitatea – colecteaza rezultatele IMC de la agenţiile de sănătate de stat în fiecare an, pentru a monitoriza obezitatea la nivel naţional.
„Fisele electronice înregistreaza, preiau, şi transmit informaţii bazate pe supravegherea sănătăţii publicului catre agenţiile de sănătate publică”, se mentioneaza in noile reglementări.
Odată cu răspândirea fiselor medicale electronice, se pare ca CDC-ul va fi în măsură să colecteze astfel de date mai eficient şi cu o exactitate mai mare, deoarece sistemele de pastrare a fiselor electronice pot trimite date în mod automat, eliminând necesitatea ca administraţia publică – atât de stat, cat şi cea federala – sa păstreze, sa trimita şi sa proceseze fise medicale clasice, pe format de hartie.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
By Farmacist Gabriela Stefancu